Alba Iulia Brass & Drums sau AIBD se lansează azi, 07 septembrie 2022, cu ocazia sosirii instrumentelor muzicale. Alba Iulia Brass & Drums este proiectul câștigător din sesiunea a doua a Bugetării Participative, cu numele ”Fanfara Tineretului Albaiulian”, care a reușit să strângă cele mai multe voturi. Proiectul este implementat de Asociația Culturală Artele Cetății și sprijinit de Primăria municipiului Alba Iulia. AIBD se vrea cel mai cool proiect din oraș, prin punerea laolaltă a instrumentelor de suflat cu cele de percuție, formând astfel un mix de sonorități atât armonioase cât și ritmuri moderne. Cei care doresc să facă parte din acest proiect, se vor putea înscrie începând de joi, 8 septembrie, ora 16.00 la Caponiera din Cetate, în spatele Palatului Apor, acolo unde se vor desfășura și repetițiile. Instrumentele la care își pot pune plămânii la încercare cât și abilitățile ritmice sunt: tuba, bariton, trombon, atlhorn, corn, trompetă, clarinet, saxofon alto, saxofon tenor, flaut, toba mare, marching snare, premier, cinele, set de tobe. Alba Iulia Brass & Drums nu se adresează doar specialiștilor în domeniu ci se adresează tuturor celor care doresc să facă parte dintr-un proiect muzical și dinamic. Începătorii vor fi îndrumați de cei mai buni profesori și li se va insufla pasiunea pentru muzică și show. O parte din cei care îi vor iniția pe tineri sunt: Emma Damian, Radu Besliu, Cristian Alexievici și Petru Adam. Participarea este gratuită.